Primar: Mihai Alin Gîrbaci
Cuvântul primarului
În ultimii ani, orașul Darabani a cunoscut o dezvoltare vizibilă și durabilă, urmare a viziunii clare de urmat, dobândită în urma muncii eficiente depuse de întregul aparat administrativ pe care îl coordonez. Obținerea de finanțări pentru proiectele de îmbunătățire în ansamblu a situației economice și sociale a orașului, a fost principala preocupare a noastră, rezultatele fiind de natură să aducă o schimbare benefică în viețile dărăbănenilor.
Strategia locală de dezvoltare a orașului Darabani pentru perioada 2021-2027, are în vedere o serie de linii directoare vizând infrastructura locală, soluționarea problemelor cu caracter social, educațional, cultural, de sănătate, turism, etc., urmărind o mai bună valorificare a resurselor locale, revigorarea tradițiilor, dezvoltarea turismului, crearea/reabilitarea infrastructurilor de tip urban și punerea în valoare a poziționării geografice, aparent defavorabilă, în același timp având o atenție deosebită în respectarea normelor legale ce privesc buna gestionare a mediului înconjurător.
